suveranit??ii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrând
c? p?strarea suveranit??ii statelor are consecin?e nefaste asupra
colabor?rii acestora, asupra climatului interna?ional. Au fost ?i sunt
sus?inute puncte de vedere care repudiaz? suveranitatea, considerând-o “o
surs? a nesiguran?ei ?i a r?ului”, un obstacol în calea dezvolt?rii
rela?iilor dintre na?iuni, un concept învechit care creeaz? dificult??i de
netrecut ?i confuzii în sfera dreptului interna?ional, un concept “gre?it”
care ar trebui azvârlit, renun?area la suveranitate fiind considerat? ca o
cale de men?inere a p?cii ca un mijloc de a facilita libera circula?ie a
oamenilor ?i a ideilor. Unii autori contemporani refuz? sau evit? s?
utilizeze aceast? no?iune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert,
analizând puterea de constrângere ca element caracteristic al puterii de
stat, arat? c? o astfel de putere se manifest? la toate e?aloanele – stat
federal, canton, organisme regionale ?i comunale – dar nu are aceea?i
natur? “la nivelul na?iunii se va spune c? este suveran? sau, pentru a
evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune c? puterea de
constrângere a Elve?iei depinde imediat de dreptul interna?ional”. Ori din
afirma?ia de mai sus dou? idei se impun prioritar:
1) No?iunea de suveranitate s-a demonetizat de a?a natur?
încât nu merit? s? mai fie utilizat?;
2) Puterea de constrângere a unui stat este subordonat?
dreptului interna?ional.
Dac? multe concep?ii converg c?tre negarea total? a
suveranit??ii statelor, altele “propun” reconsiderarea conceptului,
schimbarea viziunii asupra con?inutului acesteia, a cre?rii unei concep?ii
în care se va ?ine cont de deosebirile care exist? între faptul “de a avea”
suveranitate ?i faptul “de a o exercita”, între suveranitate “în sens
politic” ?i suveranitate “în sens juridic”, ajungând astfel, la ideea
competen?elor statului în favoarea unor organisme interna?ionale.
Pentru prima orientare – monist? – concludent este dup? p?rerea
noastr?, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881
– 1973). În concep?ia sa “suveranitatea nu constituie o calitate
perceptibil? sau obiectiv discernabil? dintr-un obiect real , ci din contr?
condi?ia de care depinde o ordine normativ? suprem? care, în validitatea
sa nu se deduce din nici o alt? ordine superioar?”. Aceast? idee privind
suveranitatea, pentru a fi corect în?eleas?, trebuie analizat? în lumina
doctrinei sale – “doctrina pur?” – a dreptului înl?untrul c?reia dreptul
este conceput ca un e?afodaj de norme – de acte juridice (normative ?i
nenormative) – subordonate din treapt? în treapt? pân? la norma
fundamental? (o norm? ipotetic?), iar statul ca ordine juridic? subordonat
ordinii interna?ionale. La Kelsen deci sistemul de drept na?ional î?i
g?se?te validitatea în sistemul de drept interna?ional, ceea ce conduce la
concluzia c? între aceste dou? sisteme nu poate exista decât o unitate
perfect?. Singura concep?ie posibil? – dup? el – este cea monist?.
Examinând cele dou? construc?ii posibile – monist? cu primatul dreptului
interna?ional ?i monismul cu primatul dreptului intern – afirm? c? am fi
liberi s? alegem între ele, pentru ca apoi s? ajung? la concluzia
categoric? a subordon?rii dreptului intern fa?? de dreptul interna?ional.4
În acest sens este semnificativ? defini?ia pe care o d? statului ?i
anume “statul … se define?te ca o ordine juridic? relativ centralizat?,
limitat? în domeniul s?u de validitate spa?ial ?i temporal subordonat?
direct dreptului interna?ional ?i eficace în ansamblu ?i în mod general”.
Astfel, pornind de la teza potrivit c?reia dreptul interna?ional determin?
sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia
necesit??ii “elimin?rii dogmei suveranit??ii”.
El cere s? se renun?e la suveranitate ar?tând c? statul nu are o
competen?? exclusiv în problemele na?ionale. Nu exist? probleme –
precizeaz? el – care s? nu poat? fi reglementate de dreptul interna?ional,
dar exist? probleme care pot fi reglementate numai de acesta.
Observ?m c? H. Kelsen are o viziune “mondialist?” asupra
fenomenelor juridice, ordinea juridic? interna?ional? cuprinzând toate
ordinele juridice na?ionale, dreptul interna?ional transformându-se,
astfel, într-un “drept mondial”.
Pentru cea de a doua orientare – schimbarea viziunii asupra
conceptului de suveranitate, astfel încât s? reflecte mai fidel ?i mai
exact realitatea – este foarte greu de f?cut referire doar la autori. Cele
mai multe opinii sunt azi exprimate în acest sens, idei ca cele privind
deosebirea dintre suveranitatea politic? ?i suveranitatea juridic?, ca cele
privind “suveranitatea relativ?”, “suveranitatea competen??” etc. fiind
întâlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a
reparti?iei competen?elor ?i ajunge la concluzia priorit??ii dreptului
interna?ional, demonstrând necesitatea transfer?rii unor atribu?ii din
competen?a statelor pe seama unor “nivele superioare”, suprastatale sau
interna?ionale. Korowicz, la rândul s?u, propune înlocuirea termenului de
suveranitate în?eleas? “în mod absolut” cu cel de “suveranitate relativ?”.
El argumenteaz? ideea suveranit??ii relative pornind de la situa?iile reale
în care suveranitatea este supus? la tot felul de limit?ri. În acest sens
ar?ta c? suveranitatea poate fi limitat? ?i prin simpla încheiere de
tratate interna?ionale, deoarece au drept consecin?? restrângerea
libert??ii de ac?iune a statului. De asemenea face o deosebire între
suveranitatea propriu-zis? ?i exerci?iul ei, ar?tând c? suveranitatea nu
poate fi abandonat? dar exerci?iul ei poate fi restrâns – virtual … f?r?
limite.
La aceste dou? orient?ri, din care uneia îi este specific
argumentarea ideii unui singur stat – statul mondial – unei singure
suveranit??i, iar celeilalte ideea subordon?rii directe a dreptului intern
fa?? de cel interna?ional se adaug? o a treia, care are drept
caracteristic? faptul c? neag? suveranitatea “de fapt”, am spune noi, adic?
se refer? la “ceea ce este” azi suveranitatea statului ?i nu la ceea “ce
trebuie s? fie”. Pornind de la unele constat?ri realiste cu privire la
inegalitatea puterii militare ?i economice a statelor, unii autori trag
concluzia c? no?iunea de suveranitate “î?i pierde orice semnifica?ie”.
Astfel, M. A. Kaplan spunea c? ceea ce caracterizeaz? în prezent via?a
interna?ional? este dominarea acesteia de c?tre statele mai puternice,
conducerea ei dup? un sistem bipolar, în care suveranitatea statului î?i
pierde orice semnifica?ie sau, oricum, este mult “restrâns?” prin limitarea
ei doar la unele probleme. Relativ asem?n?tor vede lucrurile ?i G.
Schawrtzenberg, care arat? c? suveranitatea deplin? apar?ine doar câtorva
state mai puternice, celelalte înscriindu-se în cadrul unor raporturi de
ierarhizare bazate pe for??.
În condi?iile actuale caracterizate prin amploarea mi?c?rilor
revolu?ionare din ??rile din centrul ?i estul Europei, ??ri care au p?r?sit
calea comunist? de dezvoltare ?i s-au orientat spre dreptul constitu?ional
clasic, pozi?ia fa?? de suveranitate se diversific? ?i mai mult. Remarc?m
astfel în Europa, dar nu numai:
1) O tendin?? de interna?ionalizare de integrare economic,
cultural?, politic? etc. ?i, pe cale de consecin??, de
creare sau reactivare a unor organisme interstatale care
exercit? atribu?ii ce anterior apar?ineau statelor
suverane.
2) O tendin?? invers? de dezmembrare a unor state de regul?
statele federale ?i de formare a unor state noi
independente.
Prima tendin?? este cea a statelor dezvoltate din Europa, a
statelor bogate. Ea poate fi ilustrat? printr-un exemplu recent: semnarea
la Luxemburg, în octombrie 1991, de c?tre ??rile C.E.P. ?i A.E.L.S. a unui
acord privind crearea în 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua
tendin?? este specific? statelor din r?s?ritul Europei, unde s-au desprins
ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state
lupt? pentru independen??, unde Basarabia prin referendum ?i-a declarat
independen?a. În aceste condi?ii credem noi, atitudinea fa?? de conceptul
de suveranitate se va schimba radical.
Concluzii
Orice societate, oricât de primitiv?, trebuie s? dispun? de o
anumit? organizare ?i distribuire a puterilor, chiar ?i pentru elementara
func?ie a conserv?rii ei. În acest sens Balandier consider? c? puterea va
fi definit? ca rezultând, pentru orice societate, din necesitatea de a
lupta împotriva entropiei care o amenin?? cu dizolvarea. Nu exist? forme de
agregare social? ?i activit??i umane mai complexe care s? fie lipsite de
putere. Puterea apare ca o necesitate social?, necesitate ce poate fi
explicat?, în primul rând prin prisma importan?ei pe care o prezint?
men?inerea echilibrului, a coeziunii interne a oric?rei societ??i. Dar ea
apare ?i ca rezultat al unei necesit??i externe, explicat? prin prisma
faptului c? orice societate global? este în leg?tur? cu exteriorul, are
leg?turi cu alte societ??i, fapt pentru care puterea trebuie s? organizeze
aceste rela?ii, dup? cum trebuie s?-i asigure ap?rarea.
Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate
imagina absen?a total? a oric?ror forme de putere, f?r? a presupune
dezagregarea structurilor societ??ii. Rolul esen?ial al oric?rei forme de
putere este de a asigura coeziunea ?i func?ionalitatea diferitor structuri
?i organisme ale societ??ii umane, coordonarea activit??ilor care se
desf??oar? în interiorul acestora. Argumentarea necesit??ii puterii, Robert
Bierstedt preciza: trebuie s? fie clar c? este nevoie de putere pentru a
consfin?i asocia?ia, a-i garanta continuitatea, a-i înt?ri normele …. Pe
scurt, puterea sprijin? ordinea fundamental? a societ??ii ?i organizarea
social? în cadrul ei. Puterea st? în spatele oric?rei asocia?ii ?i îi
sus?ine structura, f?r? putere nu exist? nici o organizare ?i nici o ordine
”.
Referindu-ne la putere trebuie s? facem o distinc?ie între puteri …
în general puterea politic? ?i puterea de stat, probleme ce sunt adesea
confuz tratate în literatura de specialitate.
Când spunem “puterea ca fenomen social”, facem o deosebire între:
1) Rela?iile de “conducere-supunere” (sau de “dominare-
subordonare”), bazate pe capacitatea de a lua decizii ?i a
asigura îndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin
constrângere, dup? caz);
2) acea calitate a personalit??ii umane de a putea face ceva, adic?
puterea în sens de putin??, for??, t?rie;
În acest sens de un real folos ne este distinc?ia f?cut? de unii
speciali?ti în Fran?a între “puissance” ?i “pouvoir”. Astfel de exemplu
M.Prelot sus?ine c? puissance ” este echivalent cu poten?ia (autoritate
natural? ?i personal?), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construit?
magistratura).
Ceea ce are primordial în vederea dreptului constitu?ional când
analiz?m puterea este primul sens , cel de rela?ie între dou? subiecte
inegale, rela?ie în virtutea c?reia un subiect de regul? colectiv, are
capacitatea de a lua decizii ?i de a asigura îndeplinirea lor. Acest fapt,
îns?, nu determin? înl?turarea sau neglijarea complet? a celuilalt sens, de
putin?? for?? t?rie pentru c? puterea politic? este de?inut? ?i exercitat?
de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea ?i eficien?a deciziilor
luate.
Puterea se manifest? în toate domeniile vie?ii sociale, îmbr?când
forme foarte variate: economice, politice, militar?, spiritual-ideologic?
etc.
Puterea politic? se deosebe?te de alte forme de putere prin aceea
c? ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere
social? între cei ce conduc ?i cei condu?i, între guvernan?i ?i guverna?i.
În literatura de specialitate s-a ar?tat c? în orice grup uman se poate
observa o diviziune a membrilor lui în dou? categorii, cei care comand? ?i
cei care ascult?. Acest aspect exprim? existen?a puterii. Dar când acest
fenomen se remarc? la nivelul societ??ii globale, este un fenomen politic,
atunci vorbim de putere politic? a statului.
Puterea politic? este puterea organizat? a unui grup care se
exprim? în capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii ?i de a le
asigura înf?ptuirea în societ??ile în care diferen?ierea între guvernan?i
?i guverna?i a atins un anume grad. No?iunea de putere politic? este
folosit? cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dup?
p?rerea noastr? îns?, prima are o sfer? mai larg?. Astfel putem vorbi de
puterea politic? a uni partid chiar dac? acesta se afl? în opozi?ie, dar nu
putem considera aceast? putere ca fiind ?i de natur? etatic?.
Sintetizând am putea spune c? puterea ca fenomen social îmbrac? mai
multe forme c? printre acestea, puterea politic? ocup? un loc principal, c?
ea se manifest? numai în societ??ile în care exist? o diferen?iere între
guvernan?i ?i guverna?i, având o sfer? mai larg? decât puterea de stat care
semnific? o anumit? putere politic?, ce poate fi deta?at? de altele prin
tr?s?turi specifice, proprii, ce-i confer? un loc aparte în sfera formelor
(tipurilor) de putere.
Puterea de stat poate fi abordat? la mai multe nivele:
1) la un nivel general abstract;
2) la nivelul unui anume tip de putere
3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat
existent? azi în Republica moldova).
Dup? cum ea poate fi abordat? din mai multe puncte de vedere: sociologic,
juridic etc.
Bibliografie
Constitu?ia Republicii Moldova din 1994, (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1994, 4 august, nr. 1)
Prof. dr. Genoveva Vrabie, “Dreptul constitu?ional ?i institu?ii
politice contemporane”, Editura “?tefan Procopiu”, Ia?i, 1993, Edi?ia a 2-
a, Partea I
Prof. univ. dr. Ion Deleanu, “Drept constitu?ional ?i institu?ii
politice. Tratat”, Editura “Europa Nova”, Bucure?ti 1996, vol 1
Cristian Ionescu “Drept constitu?ional ?i institu?ii politice”,
Bucure?ti, 1996
Planul lucr?rii
Introducere ………………………………………………………….1
No?iunea puterii ……………………………………………………..2
No?iune de putere politic? …………………………………………...5
Caracteristici ale puterii de stat ……………………………………...9
Puterea de stat este o putere politic? …………………………9
Puterea de stat este oficial? …………………………………10
Puterea de stat este investit? cu putere
de constrângere material? …………………………………..12
Puterea de stat are caracter organizat ……………………….13
Puterea de stat este unic? …………………………………...14
Alte caracteristici ale puterii de stat
…....……………………15
Suveranitatea – caracteristic? esen?ial? a puterii de stat …………….16
Teorii contemporane privind suveranitatea ………………………….20
Concluzii ……………………………………………………………..24
Bibliografie …………………………………………………………..27
1 G. Bordeau, Droit constitutionnel, cit. supra, p.13
2 G. Burdeau, Traite de science politique, t. Ier , Libraire generale de
droit
et de justisprudence, Paris, 1966, nr. 406
3 K. Marx, F. Engels, Opere, vol. 20, 1964, p. 177- 178
4 H.Kelsen, La Theorie du droit, Paris, 1962, p. 438
